Gânduri în Oglindă.

Pe podul ruginit, bătut de soare,
Pe care zeci de priviri calde se-ntâlnesc,
Un om cu suflet şi priviri amare
Vede doi ochi care spre el timid privesc.
Este o fată albă precum neaua,
Cu părul şi-ochii negri ca de smoală,
Privirea ei confuză ş-inocentă
Îi tulbură gândirea ca o boală.
Cuprins de-un sentiment necunoscut
Ce sufletul lui rece încălzeşte
Coboară ochii pripit şi tăcut
Şi dintr-o dată parcă împietreşte.
A doua zi, pe-acelşi pod, în grabă,
Aceleaşi priviri calde şi senine se-ntâlnesc,
Doar că-ochii negri pe care-i visează
Azi alţi ochi negri ca ai ei privesc.
Bătut de gânduri stranii şi murdare
De-a ei privire care-l răvăşeşte,
Se-ntoarce, noaptea, pe-acel pod de fiare
Unde-a lui moarte încet îl ispiteşte.
Bântuit încet de privirea calmă
Plină de mesaje crude şi sinistre
Se-apropie de marginea spre apă,
Lăsând în urmă totul sare peste.
Acum e fericit nerodul
Şi de pe fundul râului grotesc
Se uită-n sus, prin apă, către podul
Pe care zeci de priviri calde se-ntâlnesc.