Ultimele Şapte.

Pătruns de fiori duri şi reci de lamă
Şi de oţel ce-n el se răsuceşte,
Masivul trup cuprins de teamă
Într-o clipită spre pământ se prăbuşeşte.
Şi ca-ntr-o scurtă clipă rea de ură
O mână-a trupului imens ce încă mai gândeşte
Dintr-un instinct de-o răutate pură
La gâtul ucigaşului se-opreşte.
Şi încercând să strângă dar nereuşind,
Şi începând în agonie să se-nece,
Giganticul său trup furat de viaţă
Alunecă pe ucigaş spre solul rece.
Pătruns de fiori duri şi reci de lamă
Şi de oţel care din ce în ce răceşte
Masivul trup nemaiputând să geamă
Stă pe pământul ud şi se-odihneşte.