Driven by my Freudian Id.

Am ajuns la punctul in care am inceput sa devin extrem de interesat de termenii Id, Ego si Superego... toata aceasta teorie care se invarte in jurul lor parandu-mi-se fascinanta. Uneori imi place sa incep cu concluzia, lucru pe care o sa il fac si acum... asa ca: Mi-am dat seama ca fac parte din categoria de oameni care isi asculta Id-ul mai mult decat pe orice alta parte a aparatului psihic. Ca aceasta concluzie sa fie inteleasa trebuie sa explic pe scurt teoria lui Freud in ceea ce priveste psihicul uman. O sa incep, evident... cu inceputul: Majoritatea sentimentelor, credintelor, emotiilor si impulsurilor noastre nu ne sunt disponibile la un nivel constient, din contra chiar, acestea sunt ingropate in subconstientul nostru. Aici o sa dau ca exemplu complexul lui Oedip de care suferim cu totii dar care a fost impins in subconstient departe de constientizarea noastra din cauza anxietatii majore pe care o poate provoca. Chiar daca acestea din urma sunt ingropate in subconstient, ele continua sa ne influenteze dramatic comportamentul. Tocmai mi-am dat seama ca pe aceasta tema sunt extraordinar de multe lucruri care ar putea fi scrise asa ca o sa incerc sa fiu mai concis. Ideea principala este ca in subconstient se afla Id-ul care reprezinta anticonstiinta, instinctele de baza care indeamna o persoana la actiunile cele mai primitive. Id-ul contribuie la indeplinirea dorintelor personale fara a lua in calcul realitatea. Spre exemplu: Un barbat vede pe plaja o femeie; Id-ul produce un scenariu care se termina cu actul sexual, scenariu pe care barbatul respectiv trebuie sa il urmeze. Id-ul este primul element al aparatului psihic care se dezvolta la om si ca dovada, se poate lua ca exemplu un nou-nascut care atunci cand ii este foame incepe sa planga fara sa tina cont ca este noapte si parintii lui dorm; aceasta este pur dorinta de a ii fi implinite necesitatile fara a lua in considerare nevoile celorlalti. Al doilea element care se dezvolta in psihicul uman este Superego-ul care reprezinta constiinta unei persoane. Daca Id-ul era Domnul Hyde, Superego-ul este Doctorul Jekyll care se dezvolta prin prisma imaginii parentale imprimata in preconstient care spre deosebire de subconstient nu este format din amintiri reprimate ci din amintiri care pot fi invocate si aduse in constient. Superego-ul reprezinta constrangerea unei persoane, un sistem de valori perfect conservator... ca un fel de judecator exagerat de corect. In acest caz, exemplul cu barbatul si femeia pe plaja se transforma in felul urmator: Superego-ul dicteaza barbatului sa nu actioneze, privind femeia respectiva ca pe o imagine materna. Id-ul si Superego-ul sunt mereu in contradictie si mai ales in cazul de fata in care sistemul de valori imprimat in Superego intra in contradictie totala cu complexul lui Oedip imprimat in subconstient, implicit in Id. Aici intervine Ego-ul care este ultimul element si reprezinta personalitatea individuala a omului. Acesta se bazeaza pe realitate. Ego-ul actioneaza ca un arbitru slujba sa fiind sa satisfaca nevoile Id-ului fara sa intre in conflict cu Superego-ul in timp ce ia in considerare factorii si circumstantele reale. Exemplul cu plaja se aplica aici astfel: Ego-ul indeamna barbatul respectiv sa priveasca realitatea si sa se gandeasca la faptul ca probabil femeia are un partener sau pur si simplu nu vrea sa intretina relatii sexuale cu acesta, conditii in care este indicat ca barbatul sa actioneze ca atare. Acum revenind la concluzia pe care am tras-o la inceput... Superego-ul meu este un barbat gras la varsta a doua care sta pe canapea cu o punga de chip-uri (nu suport cand lumea zice chips-uri pentru ca "chips" este deja la plural) si se uita la Dallas pe cand Id-ul meu este o femeie bine care conduce un Lamborghini si trage cocaina la petreceri dupa care face sex cu toti barbatii din incapere.